Ceața atârna cu pieptul într-un măceș
din care trăgea fructele o bătrână
aplecată peste geam părea să se țină
destul de bine cu genunchii afundați în lutul pereților
și cu mâinile căutând fructele roșii ca pe niște mere de aur
un spin nebănuit i se prinse de pielea ce îi atârna din mânecă
și își pierdu echilibru poate pentru o secundă
noroc de moșul ei ce avu gust de o țigară
o apucă de capătul fustei verzi ca pe o capră ce se rupe din laț
fructele se împrăștiară peste parchet printre găurile dintre scândurile desfigurate
aduse din URSS bătrâna își zise că era sigură că măceșul o trase ca un suflet de dincolo
dar dacă ajung până la iarnă vor bea
ceai cu vitamina ce ochi nevăzut
trecea prin corpul metalic al ceții
până în scânteia de la capătul chibritului
moșul își răsuci țigara
și tăcu.

În geamul meu aburit bătea ploaia
ca un bolnav în poarta spitalului de nebuni.