O ziditoru-le de umbre,
Cu origine-n lumină,
Un gol de suflete se umple,
Cu particule de viață fină.

Cu pornire-n strălucire,
Impregnate-n pânza vastă,
Le vedem în nemurire,
În final nici că ne pasă.

În călătorie se adună,
Fără greu și echivoc,
Gânduri, stări, trăiri, furtună,
Comprimate într-un loc.

Explozii se aud din ele,
Ca niște șoapte din trecut,
Se nasc ușor și paralele,
Universuri fără de-nceput.

Căutăm un sens al vieții,
Când el de la început e dat,
Și parcurgem firul vieții,
Ca și cum l-am fi uitat.

În iluzie de grandoare,
Existența noi o complicăm,
Nu e simplu oare, oare?
Răspunsul întrebării: Noi pentru cine căutăm?