Inima,
acest muşchi de pământ şi scânteie,
inima - această formă în formă de tine
pe care nu ai s-o vezi niciodată
deşi ţi-e lipită de carne şi oase;

inima ta bătând neîntrerupta întrerupere,
tic-tac, tac-tic,
tâgâdâm-tâgâdâm,
ia uite cum bate ea acum,
când citeşti aceste rânduri.

Cândva tic-tac va fi doar tac,
tâgâdâm-tâgâdâm, doar tâgâdâm,
aşa, pe tăcute, pe deodată,
întocmai ca toate clipele trecute neobservate,
întocmai ca armura nemuritorului din tine.

Ţipă că eşti! acum, că eşti în clipa aceasta, nu alta,
strigă că iubeşti,
priveşte pasărea şi urlă "iată pasărea!",
laudă-te c-ai văzut pasărea,
miră-te de cer, de praf, de melci, de umbră, de palmele tale,
respiră măcar o dată cu gândul la inimă,
priveşte frunza văzând în frunză un deget de om,
un milimetru de albastru din secolul trecut,
un zâmbet călcat de un câine flămând -
tot ce a fost vreodată e strâns într-o frunză,
o frunză între două bătăi.

Eşti un repaos care iubeşte, crede, speră,
pune palma pe piept,
pe palmă, urechea ochilor închişi,
ascultă cum tăcearea se-nchină sieşi,
ca fiinţa
iubirii.