uneori am tot soiul de vise
mă agit noaptea întreagă
tot călătorind cu un tren vechi
despre el îmi povestea bunicul
câți soldați a cărat la război
până ce nimeni nu a mai auzit de ei

că o minune s-a întâmplat
de la plânsul văduvelor un pârâu
a despărțit într-o zi de iarnă
câteva sate cu mulți copii
unii nu și-au cunoscut nicicând tații

altădată niște mașini grele au zdruncinat
ulița noastră bătrânele o închinau
scrâșnind multe dureri acoperite de lâna
baticelor toarse de dorul celor dispăruți

în satul acela nu m-am mai întors
am aflat că sunt atâtea case părăsite
miroase a istorie grea prin bătături
acolo timpul a îngălbenit de tot
dacă atingi vreo amintire ți-e teamă
să nu se prăbușească totul

locuiesc la bloc și în fiecare noapte mă răsucesc
până la transpirația ultimă
simt toate visele de la parter și etajele inferioare cum urcă prin tavane
până mă ajung poveștile de viață ale fiecăruia
tot mai grele
pe cerul negru al tâmplelor mele
bombardier de amintiri triste
arunc trecutul în aer

și se crapă de ziuă