păsările tale nu știuseră lua urma zborului meu
nu înțeleseseră manevra de resuscitare
felul acela amplu de a te apropia de Dumnezeu
chiar și cu jumătate lipsă din tine

se lăsaseră întoarse asemenea unor mecanisme facile dintr-o cheiță
de bunăvoie plecaseră acolo în zona de confort
unde se mănâncă se doarme bine...

turnul de control... ! turnul de control! unu-doi... doiiiii....!

pierdeam din altitudine într-o ordine în care se pare
unicul apt să stabilizeze să înalțe era sentimentul împărțit la doi

pe întinderea nesfărșită a pustiului iarba devenea aruncătura ineficientă de suflet
se rostogoleau scorpionii marii experți într-ale supraviețuitului

tot mai departe tot mai departe se-mpingea lumea
până la a experimenta lipsa văzului

o vreme eșarfa mi-a păstrat dârele de roșu
cum chipul expresia umană câteva fracțiuni după instalarea morții

în aria cu vizibilitate minimă
se ridicau mușuroaie... frică

păsările tale dau să muște
să împroaște din uitătură
peste văzduhul meu liber
în solitudine

liber și viu
în temeiul unor legi ad-hoc brevetate


păsările tale nu știuseră

rămaneau

anatomii

crescute


nu în aripi.