purtându-și grăbită aproape distantă solitudinile
dând gros stratul de pudră deasupra ridurilor... a morții

lumea pe care o ghicesc în spatele fantomelor
(eu însămi strecurându-mă nevăzută)
într-un balcon căzut cu dâre electrice
în rafturile rămase goale

chipul ăsta uriaș lipsa de chip
încăpățânându-se să-și păstreze numele
policromia cărții de identitate

care intră dă buzna în prima cofetărie în primul bar din imaginație
labilă și rea joacă totul pe o carte
își adjudecă așii

lumea asta ca o iarbă altfel
răsucită fără de spaime în jurul propriei respirații
cumpără vinde aduce risipește... se risipește
în zornăitul zilei ca-n gura hămesită a unei păsări

dornică să fie
în centrul spectacolului
copilăroasă și bătrână... vie


lumea-nserărilor
care știe așa de bine
să-mpodobească brazii