S-a târât
până la vamă
a arătat vameșului câteva pașapoarte
și trecu

văzu o cafenea și se gândi că nu e rea ideea să te oprești
să îți umezești buzele uscate într-o licoare
dar nu dispunea de timp
chiar de era liber era totuși un sclav

privi peste umăr la barcanele în care se ascunse poate secunde secole poate milenii
pești colorați se zbăteau în cutele deșertului
cu cocoașe în spate de parcă erau niște cămile
vameșii îi împingeau înapoi
și peștii se cufundau în tăcerea deșertului lor
meniți să zacă până își vor găsi malul

păși nesigur
pe tărâmul făgăduinței
apele răsăreau de sub tălpi
izvorau nu doar din pământ dar și dinspre răsărit și dinspre asfințit
însuși cerul era o apă
linia orizontului era și ea o apă

dar nu una oarecare ci una de cerneală
și își simți trupul cum prinde forme
rotunde și fugare
i se păru că e un pește abia născut care a învățat să vorbească

era martor al propriei veșnicii