oricâte explicații ar fi
n-am să înțeleg niciodată de ce
se moare cu ochii închiși
sau dacă rămâi cu ei deschiși
cineva îți acoperă delicat pleoapele

să nu vezi ce ai pierdut?
să nu vezi ce lași în urmă?
să nu vezi ce e dincolo?

la fel
n-am înțeles de ce infrumusețăm morții
de parcă am fi incași la un ritual capacocha
oricum amintirea viilor se șterge cu timpul
iar dacă e adevărat ce se spune despre viața de dincolo
n-o să mai știm unii de alții pentru că
totul e doar strălucire

și dacă dincolo nu există nici foamete
nici însetare
de ce când se varsă paharul
spunem că morții o cer
de ce dăm de pomană

pentru sufletul lor?
pentru sufletul nostru?

de ce spunem fie-i țărâna ușoară
când sufletul cântărește douășunu de grame?

eu cred că în fond
moartea e un fel de a fi
ca și viața
trecem unii pe lângă alții fără să ne cunoaștem
mimăm drame închipuim happy-enduri
apoi intrăm în casele noastre
columbarium în care am strâns
lucrurile noastre de preț