Întâi este o lume a trupurilor. O dezamăgire goală ca inima curată lăsată-n urmă. Te ascult dincolo de pereții calzi dintre gândurile noastre. Tu-mi ești blândețea care se joacă în timp ce toată lumea se duce la culcare.
Se topește zăpada. Ce femeie frumoasă zace în inimioara unui copilaș cu bujori de acuarelă. Mă înalț mai sus decât steaua polară, unde tot ce-i frumos nu poate fi rostit.

Câteodată îmi amintesc soarele din ochii tăi, rotund ca o petală înțepată de un fir de lumină. Lipsa ta mă aducea mereu înapoi unde fericirea este ziua în care te naști și nu-ți amintești nimic.
Apoi cineva îți atinge dragostea și-o preface în sfințenie.