acolo sus mi-am dorit mereu să ajung. dar respirația îmi ocupa tot timpul
și timpul se scurgea printre degete. odată cu amintirile
credeam că urmele pașilor mi se pierd luate de vânt
dar ele creșteau strângând la piept arome uitate
credeam că toate cuvintele s-au supărat, abandonându-mă
dar eu eram cel orb. ele mă purtau din zi în zi
trecându-mă prin furcile caudine ale spaimelor inutile
acolo sus cineva mă iubește
ca un tată bun, ca un frate iertător, ca o mamă iubitoare
numai că eu, în sărăcia mea nu am crezut
că mai pot fi iubit