intru mereu și ies din lucruri
între fantome și purgatorii căldura mâinilor tale proiectează
o umbră un guler alb si gâtul unei iluzii
greutatea unei scântei ieșind dintr-o picătură sau dintr-un râu de sânge
tot ce mă leagă de lume toate gândurile mele te vor înconjura
să nu poți rosti nicio predică a psalmilor din gând
visele să-ți zboare cu aripile întinse până la infinit
ca două linii paralele care știi că nu se vor atinge niciodată
ceasuri rupte căzute din pachetele de realitate și timp
fiecare purtând ca destinatar numele unui abator de flori
o fermă de salcâmi înfloriți când în ei crește lumina

întru și ies mereu din lucruri îndrăgostit de tinerețe
nu pun nici uși nici aripi acestei iubiri
care uneori ne așteaptă în spatele ușii
și se aruncă violent asupra trupurilor noastre goale.