Mă simt bine cu voi,
Fantome.

Fantoma tatălui meu,
Care vine până dincoace
De nașterea mea,
Fantomele bunicilor,
Care rămân cu câțiva pași mai încolo,
Cele ale rudelor mai îndepărtate,
Ca stelele, copacii, munții,
Care se așează una în spatele alteia
Și numai din cauza depărtării
Par stele, copaci, ape, munți.

Toate strigă la mine,
Rugându-mă să le ascult taina
Și urechile încep să-mi vuiască
De tainele lor contradictorii.

S-aud pași,
Apropiați-vă, fantome,
Să mă grăbesc să vă ascult,
Înainte de a bate ora 12,
În turnul cetății de nisip.