e ancora ce mă adăpostește de furtuni
și ceața ce-mi ascunde orizontul
e mâna ce mă ține-n viață în deșert
și e blestemul ce mă bântuie și nu-i fac față
iertare și poruncă
răspuns fără-întrebări
e urmă nelăsată, urcuș fără-încercări
fugim după uitare dar biciu-i ne ajunge
ne-am câștiga iertarea dac-am cădea-n genunchi
dar iată că uitarea ne-arată în oglindă
durerea, adevărul și spaimă ce sfărâmă
și ceea ce-înțelegem
mult prea târziu se pare
uitarea ne-a fost dată doar pentru alinare
să uiți, să fii uitat. să fii uitare
e-un dar...umil,
pe care
nu-l cumperi din bazare
uitarea-i fericire și fericirea doare