Te-am văzut în ziua în care mă căutam prin mulțimea de oameni necunoscuți
Și am plâns...
nu știam cum am să mă descurc
cu mine, cu tine
cu toată iubirea aceasta
cum am să mă mai port
când mă vei descoperi
dacă nu cumva ar fi prea târziu...
Om al copacilor, cerului și pământului
rob al viselor mele
de demult


Sunt declarativă, ai să-ți spui
văzând această postare...
ha, ha, e poezie!
poezia noastră...

Îmi pleacă emoțiile din inima asta de o jumătate de veac
ca o explozie de meteoriți

La noapte n-am să te știu
desigur
în somnul meu vertical
voi plonja plină de indiferențe
îngenunchiată într-o lume pierdută

Ce-i timpul,
amprentele primei iubiri sculptate pe creier
furtuni pierdute prin nori
inimi pecetluite în poveste
imagine scurtcircuitată
a ceea ce aș fi sperat
să însemn