Roorrrr … rorrr… e onomatopeee … o stare pe care nu o pot descrie.
Cgggg și ggggcccc… un gând nerostit fără lume.
O tăcere care ai crede că nu poate fi.

Îmi pun piciorul pe masă și îl scarpin pe gleznă.
Scrrr… sfrrr… frrrr… alunecă unghia
scurmând în carne.

Îl cobor sub scaun și în același loc
cu celălalt picior continui să îl frec.

Roade unghia ca ultimul gând al unui alt gând
despre care nu știam că l-am gândit,
ca secundele dintre minutele unui ceas
ce măsoară timp liturgic.

Glglglglglll... înghit de-a lungul gâtului
care îmi desparte gura de pântec.

Ca prin univers adaug adâncului meu
comete și stele și apoi plec acasă
la soție și la copii cu ceruri.

Între ceea ce am fost și ceea ce voi fi
noi doi, tu și cu minele meu, mereu ne vom risipi
orizonturile din care ne vom construi
privind în ceea ce suntem.

Te rog, lasă-mă pretutindeni
din mine să Te privesc!