Se dă o luptă-n mine,
Între două forțe mari,
Ce până acum au fost ascunse bine
Sub ape și ghețari.

Și demoni și îngeri,
Aleargă-n sufletul meu, acum făcut scrum
Și aruncă în mine cu luceferi
Pierzându-mă pe drum.

Cu fiecare pas mă-mpiedic,
Cad în genunchi și mă ridic,
Lăsând în urmă atâtea rani adânci.

Mi-am marcat cărarea
Cu picături de sânge,
Ce au curs din mine
Atunci când demonii-mi furau suflarea,
Căzând pradă gurilor lor haine.

Acum, alunec într-o râpă
Ce parcă nu are fund
Și îi aud în întuneric cum râd,
Pierzând și aceasta luptă.

Mă las purtată de ei
Prin păduri de spini și ape sărate,
Înot în mări de venin
Spre un țărm de speranțe deșarte

Presărate de-a lungul drumului de ei.
Cu lacrimi în ochii multe prea roșii de plâns,
încerc să zăresc prin ceață așternută peste ei,
Dacă un fascicul de speranță la mine a ajuns.

Însă e atât de negură
Și pustiu în jurul meu,
Încât mă simt atât de singură,
Prinsă într-un vârtej de durere și rău.

Mă agăț, cu degetele rănite până la os,
De primul lucru care îmi iese în cale,
Gemând zgomotos,
Strâng mai tare mâinile tale.
Mihai Ana Liliana (M.A.L.20.10.2020)