merg pe linia de tramvai
plouă
nu-mi pasă e mult până la acea lumină
cu trenciul ud și pletele curgând șiroaie

stropii se sparg pe șinele reci
singură merg spre punctul acela mic o speranță depărtată

anii rămân în urmă nu întorc privirea
drumul meu e înainte
chiar dacă plouă știu că acolo unde abia întrevăd e soarele meu

oamenii aleargă în sens invers
sub umbrele se aude o melodie în ploaie
o potopire biblică diluviul sufletelor triste
sunt pașii lor grăbiți ori miile de ropote

cineva mă prinde de mână mergem un timp în doi
o îmbrățișare o privire vie un zâmbet peste noi plouă

nimeni pretutindeni se întunecă
pe la tâmple
orele albesc anotimpul care mă așteaptă

plouă cu năduf în ochii mei poți afla
prognoza pe un timp simplu
trăit intens
reflectat în ceea ce rămâne după
o ploaie de singurătate
interminabilă