Limbute, pestrițe, cu ochii-ntredeschiși
(el habar n-are, dar toată lumea știe)
femeile stau să prindă-n pălărie
ca pe-un fluture, omul de pe-acoperiș;
el habar n-are și merge-nainte
pe marginea burlanului ca pe-o margine de abis.
Nu poți avea decât ceea ce ți-i scris.
Dintr-o femeie cu coapsa fierbinte
(singurătatea a fost mare, lumea e mică)
peste Paris, peste Atlantic, peste-ncărcatul
secol în formă de explozibil, de pisică,
împroșcând pereții și-acrobatul,
sângele-a țâșnit ca un manifest.
Acum somnambulul se-ntoarce spre Vest.
Femeile-au rămas cu mâinile-n sus,
burlanul se clatină-n ritmul unei ciuturi,
o să plouă și-o să le umple pân-la-refuz
pălăria de apă, gura de fluturi,
subțioarele de dantelă și părul de păsări.