Când mi se răsfiră snopii şi îmi tremură culesul,
S-ar putea să fie vântul, depăşindu-mă cu firea,
Ca să-nchid spre cer urechea, să-mi întorc 'napoi privirea,
Şi, cu ochii-n vale-adâncă, să mă uite înțelesul.

Când mi-a înghețat pornirea şi mi-i gândul ocolit,
S-ar putea să fie ploaia, desfrunzindu-mi brațul drept,
Adunând nisip sub mine, ca la omul ne'nțelept
Și zăpadă-n mâna stângă, prea târzie de topit.

Toropit sub soare aspru, arşița din miezul zilei
Ar putea să-mi ceară plata când mă va durea mai tare;
Voi umbla cu pielea-ncinsă şi cu inima datoare,
Cerşetor de vremi trecute, când stăteam la Tronul milei.

Dacă vântul îmi aduce ploaie rece şi ruşine,
Soarele îmi arde fața, luna după nori se-ascunde,
Dacă-n suflet mi-i ruină orişicând şi orişiunde
Mă găseşte pasul singur, fără sens şi fără Tine,
Doar atâta se mai poate: ca sub aripa Ta bună
Să-mi aduc și trup, și suflet, înainte să apună.