mă doare blestemul și ura-n răscoale
fugar pe pământ un Cain pe plantații
hrănitu-m-au corbi cusuți în petale
să pară mai frați decât frații, certații

vor sta la priveghi cum de-ar fi să se-ntâmple
doi îngeri pe jos bând colea-n bătătură
cu fire de-argint coborâte din tâmple
și eu înjurând să mai tacă din gură

ușor e să dai când nici tu nu ai crede
că lumea-i frumoasă și moartea frumoasă
ce-mi pasă de ea dacă tot nu mă vede
oriunde mi-ar fi depărtarea de casă

mă ține de gât draga mândră beteagă
în zborul spre cer înflorind cărăruie
privirea mea spune dar ce să mă creadă
atât mi-a rămas dulce sfert de gutuie

din luna ieșită devreme la colțuri
să vadă să știe să râdă degeaba
mi-e inima broască sărită din bolțuri
deschis-am eu ușa dar nu cât stă treaba

o lume să-ncapă o lume să piară
de-ar cere minunea cu vinul din apă
să-mi fie iubirea prin tine o gheară
de care nici sânii nici coapsa nu scapă

nimic nu mă-ndeamnă nimic nu mă-oprește
să spun și la neamuri vreo veste vreun drac
tu ești azi cu mine de mâine-oi descrește
ca floarea făinii păstrată de leac

mă trec primăveri prin suflet pe coate
să nu mai pot viu opri disperarea
acestui uranus ucis pe la spate
din crucea Magurii stafii-mi cer iertarea