Buna Seara pe înserate,
doamne, domni... cuminți copii;
profesori de scări înalte;
robi de haturi, cîmpi și glii!..

Bună seara-n miez târziu de noapte,
celor ce oftează, râd și plâng în șoapte
– ”fugari, intruși, nebuni... plebei”,
mereu ciopliți sub dalta legii de condei!..

Voi, nedormiții din a doua strofă,
nemaiavând ce căuta în raza limitrofă,
În cer blujdiți de parc-ați fi acasă,
tot căutând cea blândă muză aleasă.

A voastră Lume volburează duh ceresc,
neînțeles de măcinatul creier omenesc...
Cât barzii cei dintâi s-au străduit!..
cât alții după ei s-au tot jertfit!..

E deasă bezna între sfinți și Salvator
e tare zidul ce ascunde al neștirii hău...
Dar bludnicul artist - obraznic voiajor,
va căuta să aleagă ce e viu și nu e rău...

Rămână nedormiții în încolăciri de zmeu,
rămână-n guri de lupi, în colți de leu..,
numai să adune-n orizonturi moștenite
ce ar îneca-n surâderi frunți asprite,
ce ar oferi, în revărsat, monahul tibetan,
ce și-ar dori, întors, plecatul pământean...

Zorii se topesc în dimineață,
ziua e înșelata de chindii,
seara naște opera de viață,
ce înseamnă cât nici tu nu știi...