între oboseală și tandrețe
există această „epocă”
a marilor temeri
incertitudini, refugii
un megafon
creat prin urgența unor construcții
sculptate în fața
unor instrumente
de rezistență.

între încercările vieții
și lumina fosforescentă
a acestei „pauze” indiscrete
există atingerea în secret
a unei IUBIRI
care nu știe să renunțe...

chiar și atunci când
față în față nu suntem noi doi
chiar și atunci când
adevăratele întâlniri
pot deveni (i)real
de concrete.

eu vă port
pe fața nevăzută a lunii
pe acest simplu caiet
cu același creion
în același timp
cu același volum –
atingerea rebelă
a unei note de pian
întro călătorie mai mult
decât zborul unei comete |