Privesc înapoi sunt eu în rădăcinile mele.
Privesc înainte sunt eu când trăiesc.
Privesc în stânga. Copaci, câmpuri, distanțe.
Privesc în dreapta. Drumuri ce se pierd.
Privesc în sus. Ultima stea abia strălucește.
Privesc în jos și calc în talpa piciorului.
Privesc și văd pentru că sunt unde privesc
Același cu uitarea privirii din care trăiesc.

Și țes strâns cu fire din gânduri ființa mea
Spre a o împleti în ființa care va fi să devin.
Lumină de stea pe chipul apelor plutesc.
Doar tulbură-mă și strălucirea mi-e dusă
De valuri între maluri spre care plutesc.
Desfăcut și risipit mă adun odată cu marea
Și din cer pe chipul apei din nou strălucesc.
Până când adierea dimineți va risipi
Din cer gândul ce în chipul din ape-l zidesc.

Îmi privesc din întunericul nopții lumina
Cum în oglinda apei, ca în cer leagănă,
Și visez că va veni ziua care nu mă va stinge,
Întunericul ce nu mă va mai face să strălucesc.