Mă închin Dumnezeului din mine,
Întunericul să fie călăuza,
Lăuntrice sunt drumul tenebrelor,
Unde lumina va atinge lăcașul,
Sinelui interior divinizat,
Atât de privilegiat dar abandonat,
Până când esența din tine va înțelege,
Echilibrul polilor pământești,
Spirituale și trupești armonizate,
Aleg sa centralizez esența divină,
Prin scopul christiastic conceput,
Iubirea celor fără de sfârșit,
Nemurirea spiritului spre ascensiune,
Comuniunea șarpelui să fie înțeleasă,
Iubiți să fim noi spre nemurire,
Alchimia sinelui dumnezeiesc,
Permite liberului arbitru greșeala
Să o corectăm spre evoluția sinelui,
Dorit de noi nu de Demiurg,
Aleg să fac popas spre valea umbrelor,
Necondiționat de granița morții,
Un ceai desăvârșit îl degustăm,
Spre un nou început dimensional,
Aleg să distrugem esența matricei,
Dar sa conviețuim cu ea,
Spre înțelegerea bătrânei doamne,
Care ne-a dăruit iubirea absolută,
Iar domnul prin curajul desăvârșit.