și asta fac în fiecare zi
în genunchi mă rog pentru viață și cer iertare
corpului meu care nu mai adună în el
soarele după amiezii
linia orizontului este o frânghie
care îmi leagă mâinile la spate

am articulat visul cuvintelor
pe care l-am urmat pe cărări încețoșate
ca una care primește încuviințarea unui zeu
adăugând totul la silueta grijilor ei
mă uit la ceasul din perete ca la cineva
care mă cheamă
aștept acea chemare dar nu se întâmplă nimic
doar câțiva porumbei
ciugulesc de pe balustradă
bucățile de plictiseală ale după-amiezii