Rămân fidel uitării precum moartea vieții
Pentru că în sensul cuvântului văd viitor.

Distincția dintre sunet și tăcere mi se întinde
Ca lumina între răsărit și apus într-o zi.

Carapacea fiind-ului îmi poartă forma
În timp și-mi măsoară devenirea.

Din rostogolirea cerului plutesc
Împletind spirala în care mă risipesc.

Și căutând după izvoare imaginez fântâni
În apele cărora îi plutesc nopții stele.

Stinsele lor scânteieri, ca trupuri de șerpi
Ascunși în singurătatea din clepsidru,
Îmi curg rostogolindu-și nisipul.