Bărbatul o să îl fac din pământ.
O să pun în el întâiul meu cuvânt
Spre a fi puternic, visător și a putea jertfi.

Mâna lui va putea sparge, zidi, împărți
Desăvârși, înălța, pluti, atinge, zdrobi, lega,
Scoate, linia, saluta, apăsa, strânge, culege…

Cu ochii va vedea în alte lumi adâncuri
Și distanțe peste care va întinde poduri
Și va slobozi în constelații vapoare,
Avioane, rachete, obuze, bucăți de foc
Va scuipa potopind păduri din cenușa stihiilor
Pe care le va desena din carne în sângele
Inimii cu care bate la poarta casei…

Femeia o să o fac din toate aceste distanțe
Pentru ca să pot pune în ea durerea
Din care să risipească lumii iubirea.

Mâna ei va mângâia, pălmui, toarce, curăți,
Împleti, ruga, aprinde, elibera, însămânța,
Alege, naște, vindeca, acoperi, legăna, izvorî…

Cu ochii va plânge numai de dor
Și își va privi mereu propriile faceri
Dinspre cei care au fost spre cei care vin,
Aripi, valuri, petale, frunze, parfumuri, cântec.
Pe toate le va cumpăra din piețe, din târguri
Și le va pune în ferestre, în glastre, în perdele
De-a lungul străzilor pietruite ca semne…

Eu voi trece din când în când pe acolo
Să văd în poartă bărbatul cum păzește
Femeia din casa unde cresc copiii.