Ispita mea cu păr bălai
de Mihai Ana Liliana

Tu, ființă cu păr bălai și mătăsos,
În urma ta răsar mărgăritare,
Și cu glasul tău duios,
Mă ispitești atât de tare. .

Ochii tăi de un albastru întunecat,
Pătrund în al meu suflet,
Lăsându-l de iubire însetat.
Te urmăresc fără să cuget.

Cu buze dulci de fragă,
Astâmpără foamea gurii mele,
Ființă ce îmi ești atât de dragă,
Vino, te rog și curmă-mi suferințele.

Cu șoapta-ți dulce de amor,
Vin' de mă dezmiardă,
Și sărutul tău încărcat de dor,
Pe pielea mea să ardă.

Tu te coboară în poiana umbrită,
Cu al tău trup moale și gingaș,
În noaptea cu mii de stele împodobită,
Să ne iubim nesățios și pătimaș.

Cu ale tale mâini delicate,
Tot întinsul pielii mele să-l străbați,
Și ochiul meu să se desfate
Cu obrajii tăi îmbujorați.

Și după ce amorul ne îmbată,
De iubire și de dor,
Tu, iubito, capul tău apleacă
Și odihneste-te pe pieptul meu gol.

Și așa să ne găsească zorii,
Îmbrățișați atât de dulce,
Prinși în mrejele iubirii,
Sub soarele de vară ce străluce.
Mihai Ana Liliana M.A.L. 07.04.2022
Drepturi de autor rezervate