întinzi o mână care nu întâlnește decât un perete rece
nu ți-a mai rămas nimic între coperțile timpului
decât un vis de cenușă pe care îl spulberă vântul

stai la porțile unei biserici în haine de duminică
cerșești câteva cuvinte dar ele sar ca niște șerpi
îi vezi în oglinda retrovizoare a unei lacrimi
păsări de pradă vin să sfâșie ce a mai rămas
din iluziile tale ca niște răni deschise
în intimitatea acestei zbateri sângele tău
a uitat drumul spre casă
dar asta numai aerul rece o știe

închizi ochii cuvintelor și cauți izvorul din piatră
cerul se mută tot mai aproape până te recunoaște