prietenii mei codri zilnic mă învață
să las lumina să curgă în rărunchi
freamătul lor îl simt ca pe-o povață
să am optimismul vertical ca un trunchi.

arborii mă învață furtuni să înfrunt
cu sevele pământului să mă ospetez
să fiu mândră de tot ceea ce sunt
cu povara timpului să nu mă spetez.

ascund tăcerea sub frunze de cucută
am atâtea lucruri lumii să îi spun
chiar dacă tristețea mă persecută
crochiuri vesele în agendă transpun.

nici inima mea nu se vrea tăcută
o rapsodie mă îndeamnă să compun.