Ușor și trainic zborul își întinde aripile.

În devenire el face mai mult decât să lege două orizonturi.
Abia cu trecerea lui orizonturile apar ca niște maluri.
Cu aripile sale le pune în lumină ca pe limite
Care se opun una alteia.

Partea de dincolo se desprinde din mijlocul zborului de cea dincoace.
Apoi orizonturile se desprind ca două păsări indiferente
Din ținutul cerului ce trec prin umbre devenind.

Odată cu orizonturile, zborul le înalță când pe una când pe cealaltă.
Din vastitate devenirii lor se întinde dincolo de toate sfârșirile
Din care strânge laolaltă tot adâncul pe care îl risipește.

Astfel devine călăuză prin lunci, în albii de fluvii în care odihnește,
De unde se învolburează în bolți și din care își deșiră cale,
Fie liniștit și voios, fie în torente, plutind sub arcul înaltului,
Sprijinit pe marginile cerului și pământului mereu
Pregătit să întâmpine esența lor schimbătoare.

Chiar și de acolo de unde nu i se mai văd vârfurile, zborul oferă
Cerului curgerea îmbrățișând-o pentru câteva clipe
În bolta aripilor sale și apoi eliberând-o.

Astfel lasă orizontului îndepărtarea și totodată îi acordă
Plutirile sale muritoare ca acesta să poată umbla,
Să poată călători călăuzind din ținut în ținut.