am învățat că nu există întoarcere
nu aștept nimic
norii navighează pe râuri paradisul se naște
dintr-un mugur de floare
cu eternitatea lui plutind peste munți

dragostea mea nu mai stă ascunsă ca frica
sunt femeia care a învățat să cânte
atunci când îi fuge pământul de sub picioare
care a învățat de la umbra ei să cânte
atunci când tristețea
îi pleacă să colinde cerurile de plumb

stâncile înfloresc în jurul cântecului meu
viața părăsește forma pătratului în care locuiesc
atinge urma lăsată de păsări în aer

sunt femeia care a adunat atâta ploaie în ochi
de parcă toate stelele au plâns pentru mine toată noaptea
dar voi purta mereu o pasăre cântătoare în inimă
la fel cum dresezi un cal nărăvaș să te ducă
acolo unde vrei