Lumina diafană ce-aruncă o umbră
Difuză, fără de nume, moartă,
Incălzește o față inghețată de
Suflarea ignorantă a unui nimic
Ce părea perfect;
Acel nimic ce mă făcea să zâmbesc
A dispărut acum,
Lăsând in locul său un tot negru
Ce se aseamănă cu veștmântul meu.
Mă pierd în el și mă cufund în el,
Ca o lumânare ce curge încetul cu încetul,
Topită de propria-i căldură,
Ucisă de lumina dătătoare de viață...