între mintea albastră și inima roșie
se scutură frunze deghizate în prințese
cu câte un condur pierdut prin gropile universului
trăim primele zile de toamnă ușor îmbufnate
că nu au prins un bilet la spectacol
prințesele trec în falduri cromatice presară
câte un strop să nu uite drumul
înapoi înseamnă să treci prin iarnă și scapă cine poate
apoi încep o nouă primăvară încălțând
ciorapii de mătase ai mugurilor cărora
le crapă obrajii de rușine să nu pocnească din degetele
unei melodii vioaie
culorile se adună ca ielele în fel și fel de flori
le cunosc bine cu iubirea lor dusă până departe de semințe
viața are un rost în alchimia vopselelor
pata asta de roșu ești tu nu iese cu niciun săpun
fac baloane ele înghit rând pe rând curcubeiele pe care
ne legănăm și acum deși a dat toamna peste noi
și-a descoperit nedezlipirea