ca o năframă de borangic,
seara se lasă ușor,
peste dealuri,
râuri și cătune.

vântul-moșneag mucălit,
scuturându-și de zăpadă pletele,
fluieră
o doină de dor.

căinii latră;
găinile, încă, mai cârâie;
de frică, copacii au înlemnit
într-un picior.

luna, cu greu a ieșit din ciutură;
acum, curioasă,
se uita prin ferestrele cu lumini aprinse.

ninsoarea
a acoperit- c-o pătură de lână țurcană,
totul:
și gardul,
și leagănul,
și troiță din fața casei.
ulițele nu se mai văd.
cu desagile pline cu nuci si covrigi,
colindătorii si păstorii
au plecat
să vestească nașterea Domnului,
la porțile cerului.