Se naşte-o stea pe ram de iarnă,
Un prunc în mijloc de gerar,
Ceru-şi coboră-albastra geană
Şi frunţi cuvântă-n calendar.

Zăpada-n pleata ei visează,
Roba străluce-n ochi de raze,
Din aerul stufos nechează
Coame de vânturi pe obraze.

Se scrie-n file albe-un cântec,
Trezindu-și versul din vecernii,
Ecou adânc, crâmpei de pântec,
Renaște limba-n vechi litănii.

În inimi se despică zorii,
Ce pun văzduhul peste rană,
Plutește-n calea înălțării
Graiul dumnezeiesc, ca hrană.

Renaşte-n stihuri infinitul
Din ram de înțelepți, comoară,
Ofrandă, munţii-şi curg argintul
Şi-n aur versul îl schimbară.

Iminul, unsu-i printre gene,
Renume-i din vechimi strămoşul,
În veacul tâmplelor se-aşterne,
Român de prin Banat e osul.

Copilul veşniciei noastre,
Ce-a mântuit sângele slovei,
Legende așternând din astre,
A miruit fruntea Moldovei.

Ca frate, codrul slava-i cântă,
În unduiri de ape, valul,
Căci Domnu,-n inima sa sfântă,
Îi dăruiește irealul.

Nopți aripate are-n carne,
În suflet, stelele-i rămân,
Ploape visează prin lucarne,
Zile sunt țarmuri de surghiun.

Şi-a deschis o stea călătoria,
Prin Mesia-al limbii nostre dulci,
Vindecând, când a scris ctitoria,
Prin ursita sfintei sale cruci!