Este exact ca începutul unui cântec:
stii toate notele si versurile
Doar le-ai mai cântat de atâtea ori
Începi să ciupești corzile ușor și
aștepți momentul să scoți prima vorbă
Vorbă care iese cel mai greu dintre toate
De parcă ai incerca să găsești un cuvânt
nerostit încă
Ori să spui alfabetul neștiind că A există

Și pe măsură ce degetele îți dansează,
iar ea doar așteaptă să spui ceva
Tu continui să aștepți, și ea nu spune nimic
Lumina ei te mângâie, tu o admiri
Ca un copil de la țară in fața unei icoane

Înțelegi deci că cel mai perfect lucru nu este cel vazut de ei
Răstorni alfabetul și omori toate metaforele
Ucigaș de cuvinte
Cel ce a mințit trădătorii lumii
Cel neprivit și neascultat
Struna ruptă
Minte mută
oval gol
care mai repede a sângerat decât să verse o lacrimă
Încât pana argintie a devenit noua lui viață

Acum tu o mângâi cu lumina ta
Ce dans periculos!
Criptat și încodat
Vorbele nu mai sunt de mult intre voi
A nu e, deci nu se știe
A iubi
A cânta
A fi poet
Așa că te mulțumești să-ți zâmbească
se mulțumește când înclini din cap