esența nu poate fi atinsă cu palmă gloduroasă

„ai grijă la ispita mersului
prin valea umbrei”
blajin spunea bunica privind la focul din vatră
molcom fierbea mămăliga
și-n aburii copilăriei adormeam zeii cu puterea
visului și-a candorii

n-ai de ce lua seamă la spini când miroși trandafiri și culorile
ți se lipesc de piele ca o îmbrățișare de ploaie
taifunul se zbate în flutur
uneori atingerea în care mă-npăturești doare

locuiești și vulturul și prometeul din mine
cu-aceeași putere cotropitoare
tată care-mi ești univers chiar și în bobul de rouă

cu tine în geană staminele clipei îmi lasă pe atrii polen de implozii

în interstițiul dintre valvele duhului sacru setea
cascadele iluziei adoarme o respirație sau poate o viață

„perfidă este călcătura pe oasele omului”
șoptește bunica în timp ce face smerită semnul crucii
deasupra bucatelor
și tatăl se ridică ușor din ridul de pe frunte
adânc și greu ca o moarte

doar iubirea contează când încalți condurului colbul de aur
nojițe de foc tălpii îi leagă calea pe care doar regii au curaj vremii
să-i smulgă voalul materiei

din partea nevăzută a luminii brațele tale așteaptă
răbdătoare