Acum, oamenii își iau chipuri de sfere
Și se rotesc pe orbite de zor,
Într-un univers incert, de falsă plăcere,
Pierzându-și substanța matricei lor.

Din fire reci, străine, își țes conexiuni,
În locul splendidelor jocuri și reuniuni,
Ce animau odată a noastră tinerețe,
Acum vezi pe-a lor fețe, aer de tristețe.

Pe unii dorințe compulsive-i exultă,
Vor să aibă indestulare cât mai multă,
Nu au limite, si aduna să fie,
Crezând c-a lor viață ține-o veșnicie.

Oamenii se tot cufundă în lumi virtuale,
Nu mai cunosc savoarea trăirilor reale,
Nu mai cultivă simțirea întru ființă,
Lipsește empatia din a lor voință.

Pe axa timpului ce-naintează,
Ei tot mai mult se însingurează,
În această lume plină de dezarmonie,
Guvernată de implacabila entropie.