Din noaptea vieţii imn spre nefiinţă
Înalţ spre veşnic când or fi-or zorii
Vopsit cu şoapte reci şi iluzorii
De-Amor să am în sfera mea ştiinţă.

Rotindu-se fragil în slavă sorii
Recad în vechea vremii pocăinţă
Rugând un dumnezeu să-mi dea credinţă
Să-mi şteargă de pe cer de gânduri norii.

Se-aud lumini de sus ce-s răspicate
Ci al minciunii teatru este clar
Şi-ascuns e adevăru-n dulci păcate.

Am aruncat cu braţul stâng un zar
Şi nu pot cere sorţii pe dreptate
Că braţul drept e doar un sfânt ilar.