Iulie în Bărăgan
Se-aprind de lumină zările toate,
Din ceruri pogoară o arșiță grea,
Cu greu Bărăganul răzbate,
Chiar gândul se zbate să vrea.

Nimic în câmpie nu mișcă,
Vulcan ține încă focul arzând,
Norocul nu joacă la rișcă,
Doar bobu-mpietrește râzând.

Sunt ochi ce-nfloresc în lumină,
Mierle cu flaut în cânt delicat,
Salcâmi ce spre soare se-nclină,
Cărări ce se sting în foșnet uscat.

Doar zariștea-n tremur ezită,
Când abur de rugă ridică,
Pământul, cu foame trezită,
Roade poala norilor și-o strică.