pentru că mergeam o dată pe an la țară
ți-am luat capul în mâini și-am privit adâncul înverzit al iederii
ce-ți ascundea vasele
de sânge
pe drum treceau căruțe în alb
priveam lista rudelor ucise de colecția toamnă-iarnă
pe care multe dintre gândurile mele nu le socotiseră de folos

mi-am scos caietul și am început să scriu despre culori,
întoarcerea apei în rădăcinile munților,
despre înfrigurarea ce mă cuprinsese când ți-am văzut sânii
crezând că așa îmi vor fi iertate intențiile

dincolo de necunoașterea trupului
drumul prăfuit ocolea printre grădinile oamenilor
mirosul merelor sălbăticite de absența lui adam și eva
levita într-o implacabilă resemnare
în fața destinului
mă simțeam slab din cauza frumuseții tale
copleșitoare
tăcerea ființei mută de uimire în care doar dumnezeu se regăsește
făcea viitorul nesigur

în rest obișnuitele slujbe
de duminică dimineața
ne ascundeam în claia de fân sau beciul șoprului
unde prăjeam ouă în tigaia furată din casă

pentru că nu ne dăduse voie la scăldat
până seara
am căutat-o pe bunica prin ploaie
pe toată coasta magurii
sub pădure
până când am văzut coarnele vitelor strălucind în ogaș
acolo unde se termină casele
și
începe ținutul strigoilor