nu mi-a fost frică să stau cu cei morți
timpul bătea în retragere
șină cu șină mi-au trecut prin fața ochilor
vagoane cu pietre cubice în stare să facă dispărute
dorințele ce n-au apucat pubertatea

în trupurile noastre
după chipul și asemănarea Omului
lumea era o boltă din care lilieci cu diferite mărimi
sugeau precum dintr-o mamă pruncul

soarele
petrecut ca pe unul de-al nostru
femeile jeleau
dimineața căzută în comă alcoolică

în rest pliculețul cu zahăr
și o mulțime de sulf