în cîrciuma gării un lăutar cu vioara în brațe cînta
pe melodia „de pe podul grant”
mi-e dragi ceferiștii e pretenii mei...
primea destui bani era zi de salariu
cînd generozitatea plutește în aer

la casele de bilete se vindeau
legitimații de călătorie
după aspectul omului
astfel că nimeni nu putea fi sigur care-i va fi destinația

cei cu stea în frunte coborau în banat
cei cu privirea mai rătăcită la caracal
călătorii cu nasul roșu coborau la vaslui
sinucigașii primeau o frînghie sau o pastilă
și aveau un vagon special
ei nu ajungeau nicăieri
doar cei de la peroanele micilor halte
îi vedeau în agonie
rînjind cu nasul turtit de geamuri
sau atîrnați de bagaje

și mai era vagonul cu oameni de zăpadă
vagonul cu cei trădați în dragoste
și vagoanele azil
toate acestea mergeau în circuit fără destinație
și opreau doar cînd săreau de pe șine
dar asta se întîmpla destul de rar
calea ferată oferind siguranță și încredere
așa cum știm cu toții

pe culoare un naș în costum de clown capsînd bilete de tombolă
și fredonînd „mi-e dragi ceferiștii...”