sunt ca să completez o nefericire
privesc de la etaj cum se zbate viața
în ritmul schimbării unei roți
calibrarea e uzuală
fâșâi câteva sentimente în ritm de rock
nu știu de ce mă gândesc la noica
la spectacolul brazilor și la lumânările aprinse filosofic
pe urmă poza cu cioran devine subiect hilar
urări ca și când descompunerea ar sărbători o țară numită limbă română
de goga mi-e dor prin casa în dărâmare a simbolurilor
ce mă mai mir
la noi doar vestigiile mai au valoare sentimentală
dacă nu ești ruină nu ai importanță
cine să se mai ocupe de dragoste
un sentiment vetust
dacă nu bagi ceva adrenalină ești pierdut
în rest se lansează tot felul de versuri
cu entuziasmul în plină briză
poeții transpiră abundent