CAD
Cu pumnii zdreliți, la poarta sufletului tău bat,
Ca un nebun răstorn desperări culcușite ascuns,
Caut în mine cărări ce-am uitat să străbat,
Cam tot ce-am știut devine abis nepătruns.

Ard antice focuri în vetre zidite demult,
Aruncă spre cer lumini ce răsar din pământ,
Aplec iar urechea și mă strădui s-ascult,
Ascund sub noi lanțuri vechiul meu legământ.

Din grote uitate, noi monștri pe frunte răsar,
Duc piaza cea rea spre gânduri cernute,
Dor fulgere roșii, sub pleoape mă fac să tresar,
Dar patimi trecute se vor iarăși născute.