o distanță va veni să latre la tine așa mi-ai spus
te va împușca fără milă
dimineața te vei trezi ținând în mâini un porumbel mort
te vei întreba pe tine cât te va lăsa moartea să aștepți
îmbrăcat și împodobit ca în preajma unei sărbători

lumea va rămâne în urmă în adevărul unei povești
timpul va deveni lichid memoria insolubilă
vei înțelege tot mai mult din fiecare rană sau bucurie
te vei întreba unde ești tu
la începutul sau la sfârșitul unui drum

când pui degetul pe o rană ea va începe să plângă
noaptea va urca pe lângă tine atât de aproape
că îi vei putea tăia întunecimea cu un cuțit
ciudat cum vei putea așa dintr-o dată să înțelegi
toate întrebările pe care timpul ți le-a pregătit
și le-a păstrat în crusta lui rece nepăsătoare

vei învăța să te privești în oglinda
care nu returnează altceva decât carne și oase
frumusetea și misterul rămân dincolo de ea
căci nu noaptea este plină de tot felul de lighioane respingătoare
ci pata de pe rochia acelei ceremonii de nuntă
capul pierdut în mușchiul roșu și viu al unei povești ciudate
de care nu te-ai putut desprinde la timp

vei ști în sfârșit că iubirea este
atunci când toată lumea pleacă și cineva rămâne