un obiect de familie îmi șterge memoria
de parcă aș ține o rună la lumina zilei
în palmă observ schimbarea
din dragoste pentru tine aș vrea să rămânem
acasă
 
am un album cu pereții orașului
oricât de nesiguri ar fi
împlinesc o sută de ani
ceea ce înseamnă că iubirea aduce

ultima zi de copilărie 
îmi fac timp pentru cadouri
mi se înverzesc degetele
de la picioare lutul amestecat cu fierul
bronzul cu aurul
pare un tablou inspirat de inițiați
 
descopăr perfecțiunea femeii
cea mai pură formă de artă   
în fața căreia mă simt liber să tac
atunci când
creierul trimite semnale spre Proxima Centauri
sper că niciun omuleț violet nu se va crede mai bun
decât degetele răsfirate
precum continentele unde frunzele se adună în cer
și plouă din pământ spre vârful munților
acoperiți cu cimitire vesele
cuvintele caută minți ca ale noastre controlate
genetic

diavolul nu rezistă unei nopți în care
la sfârșit ne ținem de mână