nu mai știu ce e frica dar mă țin cu mîna de inimă să mă zgîlțîie ca tramvaiul
e o viziune cu un spectru care mă roade încet de la neființă spre ființă
poate nu știați dar unghiile cresc și înăuntru
și se taie în inima ta

pe cărarea veche nu e wi-fi și nici semnal
pe cărarea veche fumegă o fotografie poți spune că plînge cu lacrimi de fum
ți-am învățat chipul, trupul în braille

acum spăl tigăi pînă îți apare fața
în fiecare picătură de apă rămasa pe suprafața încă unsuroasă
așa cum tu apare în orice pică tu ră
și ră e din vocea ta și din rămîi, cum e și din răspunsul pe care nu-l mai aștepti
cum e și din rău, și e clar că ne urmărește un asasin de sentimente

dacă furia ar fi un copil mic și ar putea fi educat, l-aș adopta
dar mi-am scos toate cuțitele din trup și le-am dat la ascuțit
în seara asta e liniște.