Se rostogolea o cometă prin cer
Ca îngerul în zbor, ca valul în interior.

Era prima înălțare din care crescuse
Cel dintâi adânc unde aștepta
Să îi înflorească margini
Din lumina de stea
În care cădea.

Nu și-a imaginat nicicând că vor urma
Întinderi din înaripate întinderi
Corăbii călăuzite de unde
Spre porturi deșarte.

Era însăși rostogolirea tăcerii
Goală și încă ne-rostogolită.

Aceea care, în căderi din clipe
Adună picătură din picătură risipa
Aceluiași sine a unui a fi în altundeva.

Potirul plin cu efemer mărginit
De săruturi cu gust de cer.

Cometa se rostogolea în carne
Privind din mii de lucarne în golul
Unde ca în lumina stelei dintâi strălucea.